Nuntașii ninja

Până să trec la subiect vreau să subliniez faptul că ador noua reclamă la cartela Căcatmote, aia cu ”direct din cartier îmi încarc cartela”. Nu există, în mometul ăsta, în tot ce înseamnă media, un antipatic mai de căcat decât boul-personaj principal ce seamănă izbitor cu Lucian Viziru. Nicio reclamă nu a reușit să mă facă să schimb programul la televizor, până la asta, dar dacă ținta lor era să fie reținuți, din punctul meu de vedere, au reușit. Oricum, vreau să îi urez celui care a a avut ideea acestei reclame o viață plină de clisme și refulări stomacale.
Azi vreau să mă ocup puțin și de participanții la nunțile românești, acei oameni pe care îi găsim cam pe la toate evenimentele de gen și pe care îi observăm pentru că urmeaza un șablon bine definit, inconfundabil.
Brigada babe cu batice.
Imi place să cred că sunt rude foarte apropiate cu sărbătoriții, altfel nu văd de ce ai invita la cea mai frumoasă zi din viața soției tale, niște chestii mici, cocoșate și uneori cu mustață, purtătoare de vestă, ciocate de cauciuc și piesa de rezistență: baticul pe cap, batic de diverse modele, de la flori până la chestii simetrice. Unele dintre ele sunt foarte distractive, adesea fiind întâlnite chiar în mijlocul horelor, sârbelor și au rolul de a te ține în priza, concentrat. Ca și când ai avea douăj de
arabi ce se joacă cu o dinamită ce are cuiul tras în mijlocul unor oameni beți care se mai și mișcă. Cei mai șugubeți fac pariuri pe margine care dintre ele leșină sau crapă prima. Nu am fost până acum la vreo nuntă la care să nu întâlnesc brigada babe cu batice. Fără ele nunțile ar fi mai monotone.
Alienii.
Nu ai cum să nu-i recunoști. Au o privire pierdută și stau de parcă le vine să se bese non-stop și asta datorită faptului că nu cunosc pe nimeni la nunta aia, nici măcar pe miri(vin că are mă-sa sau tac-su o datorie...) sau cel mult o cunosc numai pe persoana cu care au venit. Toată nunta e o futere continuă pentru ei, nu au nici măcar de cine să le fie rușine că s-ar putea îmbăta...ar prefera să se dea cu curul gol pe un tobogan cu lame decât să fie acolo. Dar dacă le-a zis mă-sa că trebuie, înseamnă că trebuie...
Pantaloni de stofă cu ciorapi albii(nu e greșeală, așa se pronunță cu accentul pe ”ii”).
Uneori cu chelie, alteori cu mustață, grași sau foarte slabi acești virtuoși, acești maicăli gecsoni ai nunților sunt sufletul petrecerii. Cunosc tot soiul de dansuri populare, duse la rangul de artă, sunt foarte activi, beau până se fac muci și transpiră de se cacă pe ei. Nu lasă nimic nemâncat din meniu, că a de aia dau bani și sunt semnalate cazuri când au sosit cu daruri pentru tinerii miri sub formă de plapumi, perne sau alte chestii asemănătoare. Dacă au copii, în 80% din cazuri îi vei vedea acolo, la masă, lângă mama lor care înghesuie de zor mâncarea rămasă în șervețele și apoi în geantă.
Sarmalele.
Sunt ”bunăciunile” de care nu te vezi tu în poze a doua zi după nuntă. Purtătoare de deux-pieces'uri, din alea transparente prin care se vede suntienul și chiloți cu talpă dublă aceste reprezentate ale sexului anorexic adoptă la orice eveniment, de o asemenea anvergură, o coafură ce aduce cu o oală cu sarmale. Bune cunoscătoare ale limbajului verbal și nonverbal își terorizează bărbatul aproape în orice moment cu apostrofări agresive de genul ”iar ai băut ca porcul!!!” sau ”nu te mai scobi în dinți că mă faci de râs, animalule!!!” Faptul că sunt puțin mai bărbate te face să te întrebi cât de gay sunt, defapt, soții lor dacă s-au însurat cu bărbați cu mizdă.
Bineînțeles că lista e lungă, nu am vorbit despre dedicaționiști sau despre ruda din străinătate, poate pe viitor, cine știe...Momentan atât.

9 comentarii:

x spunea...

Ce pot sa zic.... Reclama la Cosmote e enervanta rau, asta crede toata lumea, dar mai cred ca si asta e scopul ei si a celor ce au pus-o pe ecran. Este enervanta dar toata lumea vorbeste desprea ea. Asa ca in castig e tot Cosmote!
Iar despre nuta nu am nimic de zis, e specific romaneasca si fara "bunacunile cu batic" mireasa ar fi eclipsata.

Anonim spunea...

Odata m-am imbatat si eu ca lumea de nu imi mai aminteam multe a doua zi. A trebuit sa fie la o nunta. :(

Silviu spunea...

ai fost singur la nunta aia?

Anonim spunea...

Nu singura, ci cu mama, vecini, rude etc. :D

Silviu spunea...

dacă ai tăi nu te acceptă în astfel de ipostaze, atunci cine? credeam că ești băiat :-s

Anonim spunea...

Sunt Amenth :)

Silviu spunea...

ce esti? nu cunosc termenul:-(

Anonim spunea...

Sunt Amenth de pe blogul lui Mantzy.

Silviu spunea...

m-am rușinat toată...:-D

Trimiteți un comentariu