iel+iea=love

6 jumate-telefonul nokia 2630 face ce a fost învățat să facă: sună. Nu sună oricum, sună în modul alarmă, pe melodia ”pumnii mei minte nu are”. E preferata lui, de când a fost împreună cu tovarășii la un chef de chef și acolo s-au bătut cu unii pentru o campeoană. Mai târziu, fata a văzut că el are 'arfe de băeat și s-au cuplat, a fost dragoste la prima vedere...după ce i s-au retras umfăturile de la ochi. Așa...deschide ochii, perna miroase urât, ”ce pula mea?”, gândi el, ”iar am dormit cu capu' sucit și mi-a curs scuipat din gură! pfuu, ce miros de căcat!”. Se ridică din pat și în timp ce se întreba dacă indicele Dow Jones a depasit pragul de 14000 de puncte, o ia agale spre baie. Trage de chiloții Xiaobang să se pișe și jet...surpriză!!! Pișatu' tâșni cu o putere nemaivăzută, până atunci de el, drept pe oglinda din dreapta, de deasupra ”ghiuvetei”. ”iar mă piș cu pula sculată? poate ar fi mai bine să mă piș în cădița de la duș de azi înainte, acolo nu e oglindă...” cugetă el, în timp ce se lipea cu spatele de peretele opus WC-ului. După ce descrise un arc de cerc, din pișat, perfect, nimerind, cu o dexteritate de cowboy, fix pe capacul wc-ului își dădu seama că pișatul se prelingea pe budă...Fuck!!! Capacul era pus de aseară când, înainte să se culce, stătuse cu curul pe el să fumeze o țigară Pall Mall la ultimul pahar de Noroc. Trecu repede peste momentul mai neplăcut, se spălă cu niște Axe la subraț după care incepu ritualul gelului. Își umezi senzual părul puțin slinos și mătrețos, aplică un strat subțire de gel galben, după care preț de 10 minute încercă să alinieze smocul din frunte cu perciunii de 3cm ce devin din ce în ce mai subțiri spre barbă. Gata...e pregătit să-și pună rufele pe el. În dulap, în partea de sus, sclipire totală de la sclipiciul bluzelor cu înscrisuri mari, aproape metalice, de firmă: D&G, Emporio Armani. Firme cuaie, nu căcaturi!! Jos, blugii ăia cu multe ațe pe ei, zdrențurosi cum sunt acum la modă. Ciorapii...tot aia de săptămâna trecută, cu talpa înnegrită de la adidașii Tiga(un fake de Puma). Trase repede blugii peste aceeași chiloți Xiaobang, puțin galbeni în dreptul pulii, puțin maro în dreptul curului, luă conserva de fasole cu ciolan din frigider, aranjă mileul de pe acesta și se duse către bucătărie. Mâncă fără prea multe respirații, fumă două țigări stinse cu vreo două zile în urmă după care ieși pe ușă.
E 7 și un sfert, la și douăzeci vine speciala. Are destul timp să-i scrie un mesaj femeii lui și începe: ”fa. jtii k t3 yubesc ji ejti lunA ji 5oar3le meu. sa mOaRa mama. nam vrut sați dau palma aia asearA. ma duc la 5erVici jy t3 sun yo knd poT. hai pooop la pa5arike.” Poate așa o s-o împece după bătaia pe care i-a dat-o aseară că ”cine morții ei e Somebody ăla, de pe haifaiv care tot îi dă mail-uri ei?”. Uite că vine și speciala...Bagă handsfree-ul în telefon, respectiv în urechi, dă volumul tare și: SSAAAALLLLAAAMMMM REEEGHHHEEEETTTON! ”Bine că s-a născut Salam, să mai aline durerea că altfel nu știu ce pula mea făceam, să mor io!”, își spuse el în timp ce sărea de pe scaun din cauza gropilor.
8 fix-intră pe ușa uzinei.Portarul, consătean cu el, stătea de vorbă cu unu îmbrăcat în salopetă, cu mustață și burtă. Cum îl văzu îl și acostă: ”bă Vergincă, ce mai face bă tac-tu? tot la țară, cu gospodăria?” Apoi către celălalt interlocutor: ”e a lu Florică, a lu Dobai! copil cuminte...”. Un sentiment de liniște îl cuprinse, ca atunci când se aducea acasă la Șuța Olteni, de Crăciun, la tăiatul porcului și se înconjura de ceilalți membri ai familiei. Ce norocos se simțea, ”să ai tu serviciu și să te simți ca acasă, e tot ce ți-ai putea dori”. Și cum plutea el așa lin, brusc fu trezit la realitate de o voce pe care nu o putea suporta: ”Verginică, e ora 8, mișcă mai repede în atelier, crezi că aici merge cu pile?”. Era ingineru'...Nu putea să-l sufere. Cum căcat să asculte ele de unu care are ton de apel la telefon Metallica cu melodia aia ”Bed of Roses”. I-ar omorî pe roacherii ăștia școliți, care fac și ei acolo o școală și se dau mari intelectuali...și au numai tovarăși ca ei, niciunul cu care să faci vreo frăție, ceva...Dar cum pâine fără muncă nu există, băgă capu între umeri și porni către atelierul lăcătușilor mecanici(nu am știut niciodată ce înseamnă meseria asta sau ce implică ea:-))). În atelier, nea Vantel-meseriaș adevărat, nea Gelu-un bețivan cu cearcăne, Gore-colegul lui de liceu și cel mai bun pretenar, nea Aristică-viitor pensionar și el Gixanu'. Timpul trecu repede cu o așa companie, mai discuții despre politică, ba despre extraterestru' ăla găsit prin Mexic, se treziră că se făcu 12.
12 și un sfert-pauza de masă. Se strâng toți roată la bancul de lucru a lu nea Vantel și scot fiecare pachetele de prin pungi, cu de-ale gurii. Gore iar are brânză d-aia bună, miroase de la o poștă. Dar în timp ce o scotea din plasa Metro, o voce ridicată rupse liniștea: ”bă Gore ți-am zis să nu mai învelești brânza în ziar, futu-i Cristosu mă-sii!!!” Nea Aristică avea o problemă cu asta, nu putea să mănânce brânză cu tâțe goale. Gore fiind cititor numai Can-Can și Libertatea, de multe ori se impregnau pozele și scrisul când învelea brânza, ceea ce ducea la astfel de ruperi de ritm. Într-un final dup 2-3 înjurături și hulituri, masa era gata...cât belșug!!! Hamsii sărate(d-alea puticioase), brânză de țară, ceapă, șuncă dată prin boia...ce mai, așa să tot trăiești, domnule! Mai mucește tu, după așa masă! Bine că nea Gelu e băiat cu cap și are tot timpul la el o sticlă cu Alexandrion, să se așeze mâncarea, că altfel nu se mai ridicau de la masă.
(continuarea...data viitoare)