Dacă ”cuaiele” ar putea să vorbească...

Deci fiind prima mea postare, mi-o dedic și încep prin a mă întreba: daca ”cuaiele” mele ar putea să-mi vorbească, oare ce ar avea să-mi spună? Și totodată aș fi curios să știu ce ar avea de spus ”cuaiele” unora dintre personalitățile marcante ale vieții noastre, respectiv ale lui Vadim, Băsescu, Dani Oțil, Mircea Badea și ale altora care nu-mi vin acum în cap...
Acum luându-i pe rând pe cei care mi-au venit în minte:
Vadim Tudor- cred că are cuaiele așa dintr-o piele fină, fără striații, chiar transparente, iar părul pubian ce le acoperă, cumva moale cam cum este chestia aia din vârful porumbului. Sunt tentat să cred că atunci când se pișă au cumva tendința să se ascundă în scrot, să se pitule...sunt prea elevate ele pentru căcatul de pișat ce le-ar putea murdări. Cred că i-ar spune posesorului ceva de genul-ești prea deștept pentru noi, nu te merităm, inteligența și corectitudinea ta ne fac să pălim chiar și pe noi cele mai finuțe dintre organe...
Băsescu- genul de cuaie tari, mărime medie, ferme, putând de multe ori să susțină greutatea posesorului, în cazul în care acesta s-ar așeza pe ele, cu floci sârmoși, deloc cârlionțați ce pot fi confundați liniștit cu lița. În mod cert la cât de șugubeț este proprietarul lor, fiecare s-ar lăuda către stăpân că din el a venit spermatozoidul câștigător din care a ieșit Eba.
Dani Oțil- probabil cuaie de miner, genul de cuaie nesimetrice, unul mai sus și altul mai jos, carnea flască iar fizionomia precum a două pungi umplute 5% cu apă, bineînțeles pe alocuri cu mici urme de păr pubian- epilarea e puțin mai greoaie la persoanele cu multă piele pe ”oo” căci învelișul lor este brăzdat de multe striații. Probabil o discuție prietenească, cu laude de amble părți la care ne referim, cel mai bun dialog având loc în baie, atunci când cada umplută ochi face ca cele două să plutească lin.
Mircea Badea- în mod sigur cuaie bine definite, cu tricepși, ridicate pănă spre lateralele pulii, cu atitudine, niciodată mai prejos chiar dacă sunt mai mici decăt Dânsa, floci perie, gelați neapărat, negelați arătând precum un arici. De multe ori fiind nevoie de două persoane pentru a le introduce în chiloți, aceste cuaie sunt foarte ostile, dialogul lipsește, existând numai un lătrat reciproc generat numai de subiecte contradictorii gen: căldura prea mare, lipsa ventilației...
Cât despre cuaiele mele...:-D

3 comentarii:

x spunea...

Nu pot sa cred.. :)) super tare. Toata stima.

clarisa spunea...

si din partea mea toata stima persoanei tale pt. stilul original si sincer. :) stiam eu ca nu voi ramane dezamagita citindu-ti blogul,hihihi...am avut fler caci nu te-am judecat si nu mi-am format asteptari.

pisicesque spunea...

daca esti nemancat de ceva vreme, floare la ureche cititu p'aci! ce flori de "mucigai"? fix pix! bravo, nene.

Trimiteți un comentariu